noiembrie

timpul se împarte în
soare amorțit în ritm
bătut de gene
care prelinge noaptea
în golul din retină
și acoperă
ultimul cer
care așteaptă
să plouă


e doar frig
și arde luna-n mijlocul pieptului.

Ecou

E exact
momentul ăla când
îți dai seama că păstrezi
în pântec mai mult gol decât poți îmbrăca.

fix

e ca atunci când vrei să urli
dar ai trei lumi înecate:
una care vede prin tine
furie albă, împinsă-n colțuri
și tăcere

toate se uită 
ca și când ar ști din coada ochiului
cum zâmbești la lună
într-o mare de noapte 
fără să știi să-noți

e fix ca atunci când vrei să urli
și-nghiți în sec
să nu te pierzi cu totul. 

Roșu

Sunt noduri
mii
micuțe
care-ți stau în vârf de gene
ca și cum s-ar strânge-n ele
secul mușcat din buze
seceta de la poalele ochilor
și scâncetul din margini de gingii

de s-ar strânge-n ele
ar fi noapte
mâncată de ploi
și apăsată-n vintre
să doară și ce a mai rămas din gol. 

Ea

E ciudat să-ți găsești locul pentru patru minute și 47 de secunde.
Să treci prin cortină de ploaie, să devii ploaie.
În gol.

.pmit

Știi unde începe timpul?

În aortă.
Când simți că se dislocă temeri,
suflet,
dor,
dar mai ales furie
supurează din toate îmbinările
de parcă i s-a hrănit nimicul
care
se dilată-
n ochi,
arde prin pori
și
se-ascunde-n negru

Sunt pași pe care
i-am strivit oarbă
cu pumnii încleștați
și buze crăpate

îmi miros urmele
până-mi pierd căldura

au fost gânduri
acum sunt tenebre
și furie
închisă-n
aortă


____________
ca o cameră de luat vederi. pe beznă. fără infraroșu